Nu există nici o diferență de fond între instituția religioasă evreiască și instituția religioasă creștină. Și una și cealaltă se bazează pe reguli, pe care pretind că le-au primit toate de la Dumnezeu. Este adevărat că unele din aceste reguli sunt o adaptare umană a învățăturilor date de Dumnezeu în vechime sau a învățăturilor lui Isus (Iisus) dar pe lângă principiile lui Dumnezeu funcționează, în ambele instituții și multe reguli omenești. Ambele instituții aruncă cu pietre în aceia sau acelea care încalcă aceste reguli. Prima dintre cele două instituții o făcea chiar la propriu, dar a două o face la figurat. Cu toate acestea, Isus (Iisus) nu a aruncat cu pietre în nimeni, deși era printre puținii din generația Lui, care era îndreptățit să o facă, căci El era fără păcat. În ambele instituții religioase sunt răstigniți fii lui Dumnezeu. În prima dintre aceste două instituții religioase a fost răstignit Isus (Iisus) și în a doua sunt răstigniți, cu folosirea termenului la figurat, fii și fiicele lui Dumnezeu, adică copiii Lui. Oricine nu respectă tradițiile prestabilite, așa zis apostolice sau tradițiile mai noi este acuzat de blasfemie sau erezie și este dat la o parte de mulțimi. Chiar dacă Dumnezeu ne descoperă o altă înțelegere a mesajelor biblice, una mai complexă și mult mai adâncă, pe care chiar El ne-o dă direct în conștiințele noastre, în calitate de fii și fiice ale Lui, noi suntem ”răstigniți” de către instituția religioasă, deoarece nu repetăm ca niște automate ceea ce aceasta obișnuiește să îi învețe pe oameni. Dacă cineva îndrăznește să afirme că el sau ea este fiul sau fiica lui Dumnezeu, deoarece chiar El locuiește în aceea persoană și că în felul acesta Duhul Sfânt se întrupează în aceea persoană, deci Dumnezeu însuși se întrupează în aceea persoană, atunci cel sau cea în cauză sunt acuzați de blasfemie și imediat marginalizați. Chiar N.T ne spune că noi suntem templele Duhului Sfânt și că Dumnezeu dorește să locuiască în noi. (1 Corinteni 3; 16) De ce suntem acuzați de blasfemie dacă susținem că Dumnezeu se întrupează în noi, adică locuiește în trupul nostru muritor? Simplu deoarece se repetă istoria lui Isus (Iisus), de data aceasta cu noi. (Ioan 14; 23)

Noi suntem fii și fiicele lui Dumnezeu, nu suntem doar apostoli sau proroci, noi suntem mult mai mult decât atât, suntem imaginea lui Dumnezeu suntem copiii Lui. Noi nu suntem doar slujitorii lui Dumnezeu, noi suntem chiar familia Lui. În calitate de fii și de fiice a lui Dumnezeu noi depășim cu mult atribuțiunile unui apostol sau proroc, noi avem toate atribuțiile pe care la avea și Isus (Iisus) pe pământ, ca și Fiu al lui Dumnezeu. Isus (Iisus) nu este decât cel dintâi născut dintre mai mulți frați. Noi îl onorăm pe Isus (Iisus) pentru că îl iubim ca pe un frate și nu pentru că ne este superior cu ceva, chiar dacă ne este. Isus (Iisus) este un deschizător de drumuri, primul care merge pe un drum, pe care trebuie să mergem fiecare din noi, adică drumul crucii. Cine vrea să îl urmeze pe Isus (Iisus) nu trebuie doar să recunoască că El este Domnul său, ci trebuie să se lepede de sine și să își ia crucea sa, așa cum Isus (Iisus) a luat crucea Lui, atunci când a luat un trup de om. (Marcu 8; 34) Foarte multe evenimente creștine sfârșesc prin a le cere oamenilor să se predea lui Isus (Iisus), ca și cum El ar fi un dușman în fața căruia trebuie să predăm armele. Acesta este Creștinismul popular sau de masă, pe care eu nu îl propovăduiesc. Eu nu spun să ne predăm lui Isus (Iisus), eu spun să fim gata să mergem pe drumul pe care a mers și El pe pământ. El ne este ghid, El ne este Păstor pe acest drum, dar nu putem scăpa de efectuarea propriu-zisă a parcursului doar pentru că ne-am ”predat” lui Isus (Iisus) și că în acest fel ni se spune că El a făcut drumul acesta pentru noi. Este o minciună, este un Creștinism fals. Crucea lui Isus (Iisus) nu este suficientă pentru mine, dacă nu îmi iau propria mea cruce și merg pe același drum al crucii, pe care a mers și El. Noi suntem fii și fiicele lui Dumnezeu și trebuie să trăim și la nevoie să fim gata să și murim, la fel ca și Isus (Iisus). Desigur că fiecare are darul său spiritual primit de la Dumnezeu și că fiecare dă în funcție de ceea ce a primit, dar aceste lucruri trebuie spuse chiar dacă unii ne vor privi, așa cum Evreii l-au privit pe Isus (Iisus), adică ca pe un rătăcit, adică ca pe un eretic.

Atitudinea instituției bisericești față de copii lui Dumnezeu nu este cu nimic diferită decât atitudinea instituției religioase evreiești față de Isus (Iisus). Dacă vreunul dintre noi, primește vre-un mesaj de la Dumnezeu, care nu convine, deoarece nu este în acord cu dogmele și doctrinele bisericești, aceea persoană este imediat acuzată de erezie. Dacă în calitate de fii și de fiice ale lui Dumnezeu, îl facem cunoscut pe Tatăl nostru oamenilor, așa cum El ni s-a descoperit nouă, atunci funcționarii bisericești, folosindu-se de anumite texte biblice, scoase din context, așa cum făcea și satana cu Isus (Iisus), atrag oamenilor atenția că noi suntem rătăciți, că nu suntem fii sau fiicele lui Dumnezeu, căci numai Isus (Iisus) a fost Fiul lui Dumnezeu și că noi comitem o blasfemie. Desigur că dacă în prezent ar avea și puterea de a o face reprezentanții instituțiilor bisericești ar cere și răstignirea noastră sau arderea noastră pe rug, așa cum au făcut, când au avut această putere. Pentru moment singurul lucru pe care funcționarii bisericești și masele aservite lor pot să o facă este să ne bârfească pe ascuns, să ne denigreze cât de mult posibil să ne huiduiască și să adune un comitet ”al bisericii” unde să hotărască excluderea noastră din instituțiile lor religioase. Ei nu ne fac în fond nici un deserviciu, căci dacă nu am fi persecutați misiunea noastră nu ar fi probabil îndeplinită. Ei nu pot însă să nu ne persecută căci mesajele noastre pun în pericol statutul bine stabilit al funcționarilor bisericești, așa cum mesajul lui Isus (Iisus) punea în pericol poziția privilegiată a preoților evrei.

Dacă Dumnezeu este Tatăl nostru și dacă El ne iartă păcatele și ne mântuiește ce nevoie mai este de o instituție bisericească, care să ne impună ce trebuie să credem sau să nu credem? Așa credeau și preoții evrei și anume că revoluționarul spiritual Isus (Iisus) îi va face pe oameni să nu mai țină cont de autoritatea lor și că ei își vor pierde privilegiile. Aceștia au jucat și cartea naționalistă și lucrul acesta îmi amintește de asemenea de ceea ce se întâmplă în zilele noastre. Nu națiunea era în pericol însă, din cauza lui Isus (Iisus), ci posturile lor privilegiate aveau de suferit și din această cauză au cerut răstignirea Lui. Preoții și pastorii și toți ceilalți funcționari bisericești și conducători ai comunităților creștine se consideră câteodată singurii oameni autorizați ai lui Dumnezeu, dar ei uită că noi suntem fii și fiicele lui Dumnezeu și că vorbim direct de la El, așa cum făcea și Isus (Iisus) Aceia care vorbesc în numele respectării unor dogme sau doctrine nu transmit direct mesajul lui Dumnezeu, ci sunt fideli instituțiilor bisericești formate pe temelia acelor dogme și doctrine religioase. Fiecare care știe că are de transmis un mesaj al lui Dumnezeu trebuie să o poată face liber, fie ei proroci sau învățători. Chiar dacă nu poartă aceste nume ei sunt fii și fiicele lui Dumnezeu și la fel ca și Isus (Iisus) au de comunicat un mesaj de la Tatăl nostru. Noi nu suntem numai niște martori muți ai mântuirii noastre, noi suntem martorii vii ai minunilor săvârșite de Dumnezeu în viețile noastre și ale altora. Nimeni nu ar trebui să încerce să închidă gura copiilor lui Dumnezeu și cu atât mai puțin aceia care pretind că îl slujesc pe El. Și totuși instituțiile bisericești sunt astfel organizate încât să îi reducă la tăcere pe cei mai mulți.

Noi trebuie să fim gata, ca și Isus (Iisus) să ne dăm chiar viața pentru mântuirea celorlalți semeni ai noștri, așa cum a făcut El. Dumnezeu l-a învins pe satana prin aceea că a putut să arate întregului univers că Fiul Său Isus (Iisus) a fost răstignit pe nedrept, în urma instigațiilor pe care diavolul le-a săvârșit asupra oamenilor. Dar același lucru, Dumnezeu îl poate face arătând către toți martirii care au murit pe cruce sau în alt mod pentru credința lor. Ce vină au avut acești martiri? Nici una. Ce păcate au săvârșit ei sau ele, pe care trebuiau să le plătească? Credința lor a fost singura lor ”vină” și probabil că cei mai mulți dintre ei sau dintre ele duceau o viață fără de păcat. Ce importanță are faptul că, în viața lor, înainte de a îl cunoaște pe Dumnezeu, din cauza naturii lor umane, unii dintre acești martiri au săvârșit și păcate spre deosebire de Isus (Iisus), care nu a săvârșit niciodată, nici un păcat? Nici una. Deoarece păcatele lor le-au fost iertate de Dumnezeu, în numele lui Isus (Iisus). Toți acești martiri au fost la fel ca și Isus (Iisus) și și-au dat viețile pentru credința lor. Murind pentru credința lor, martirii au întreținut flacăra credinței și astfel a fost posibilă mântuirea atâtor de multe persoane. Dacă crucea lui Isus (Iisus) nu ar fi fost însoțită de”crucea” atâtor martiri, probabil că aceasta ar fi fost mai mult un eveniment considerat a fi unic și nerepetabil și de aceea ar fi avut mai puțină influență asupra oamenilor. Prin urmare, fiecare martir, care și-a dat viața pentru credința lui sau a ei, a murit nu doar pentru mântuirea sa personală, dar și pentru mântuirea noastră, căci exemplul lor ne demonstrează puterea credinței creștine și posibilitatea reală ca fiecare dintre noi să mergem pe această cale. Toți acești martiri și martire ale credinței sunt fii și fiicele lui Dumnezeu și la fel suntem și noi.

Dacă afirmăm că nu suntem doar membrii ai unor instituții bisericești, dar suntem fii și fiicele lui Dumnezeu, atunci asupra noastră se va năpusti o avalanșă de ”pietre.” Toți vor striga că am înnebunit și că trebuie să fim marginalizați. Noi nu datorăm nimic instituțiilor bisericești căci ele, vorbind despre Dumnezeu, își îndeplinesc și propriile lor interese instituționale. Orice om care crede în Dumnezeu sau care pretinde că îl slujește pe El are obligația de a transmite și altora mărturia credinței sale. Noi datorăm totul lui Dumnezeu, care este Tatăl nostru, așa cum era și Tatăl lui Isus (Iisus) Nu ajunge însă să credem în Isus (Iisus), trebuie să trăim ca și El, să fim ca și El. (1 Ioan 2; 6; Efeseni 4; 13) Nu ajunge să îl declarăm pe Isus (Iisus) Domnul nostru, noi înșine trebuie să ne asemănăm în toate lucrurile cu El. Mulți Creștini îl ”onorează” pe Isus (Iisus) cu buzele, dar nu au nici cea mai mică intenție să trăiască ca și El. Putem să îl lăudăm și să îl ridicăm în slăvi pe Isus (Iisus) în fiecare clipă a vieții noastre, dar aceasta nu duce la nimic, dacă noi nu suntem în caracter la fel ca și El. Instituțiile bisericești au deviat de la înțelegerea corectă a învățăturilor lui Isus (Iisus). El nu ne cere să îl ridicăm pe El însuși în slăvi, deoarece El era foarte modest, El ne cere să îl iubim pe Tatăl nostru cu toată ființa noastră și să ne iubim unii pe alții, cum ne-a iubit El. Dumnezeu nu ne cere să îl lăudăm și să îl slăvim pe el ca pe un Stăpân, ne cere doar să îl iubim ca pe un Tată. Isus (Iisus) nu ne cere să îl transform pe El într-un idol, așa cum au făcut instituțiile bisericești, ci ne cere să fim în toate lucrurile ca și El, căci o astfel de conduită este pe placul Tatălui. Ceea mai mare satisfacție pentru Isus (Iisus) nu sunt laudele noastre, ci faptul că urmăm exemplul caracterului Său. Isus (Iisus) ne cere să transmitem mesajele lui Dumnezeu, așa cum ni le dă Tatăl, prin puterea Duhului Sfânt, așa cum a făcut și El, chiar cu riscul de a fi omorâți cu pietre sau în alt mod. Ștefan a fost omorât cu pietre pentru că transmitea adevărurile lui Dumnezeu, de mulțimi care pretindeau că sunt fidele Lui și că omorând un nevinovat fac un serviciu Lui. Acesta este mecanismul fanatismului religios, adică uciderea acelora care nu spun exact ce spunem și noi. Unora le este groază că acești credincioși ar putea avea dreptate și ei nu. Ar fi gata să ucidă pe fii și fiicele lui Dumnezeu numai pentru ca să nu se poată vedea că de fapt ceea ce susțin mulți reprezentanți ai instituțiilor bisericești, dogmele și doctrinele lor nu sunt chiar atât de corecte cum susțin ei. În loc să își regleze conduitele după adevăr, unii preferă să ucidă, pentru a ascunde adevărul, așa cum au făcut Evreii cu Isus (Iisus). Dacă nu pot să ucidă ei folosesc alte tactici de denigrare și eliminare.

Dacă vreunul dintre noi, face ceea ce făceau și profeții din vechime, adică vorbesc altfel decât vorbesc reprezentanții autorităților religioase și spun altceva despre Dumnezeu, decât spun preoții sau pastorii, atunci toată mulțimea începe să strige: ”răstigniți-l,” desigur la figurat și nu la propriu. Mulțimile nu recunosc decât ceea ce au primit de la alții, decât ceea ce au fost obișnuite să audă și dacă li se spune și altceva resping imediat mesajul și devin nervoase. Nu tot astfel se întâmplă cu cei aleși, care recunosc imediat mesajul lui Dumnezeu și caută să îi acorde importanța cuvenită. Acești aleși au fost apostolii din vechime și apostolii de astăzi. Nu este vorba aici despre a ne lipi lângă nume titulara de apostol, căci noi suntem mult mai mult decât doar apostoli, suntem fiii și fiicele lui Dumnezeu. Eu consider că, pentru slujirea creștină, apostolul Pavel a definit bine misiunile de apostol, proroc, învățător și cei care au alte daruri, dar trebuie să înțelegem că aceste daruri nu au cum să îi diferențieze ierarhic pe Creștini între ei, deoarece deasupra acestor funcțiuni există ceva mult mai important, care caracteriza pe Isus (Iisus) și caracterizează pe orice Creștin născut din nou și anume calitatea de fiu sau de fiică. Noi suntem mult mai mult decât apostoli, proroci sau învățători, noi suntem copii lui Dumnezeu și numele noastre sunt scrise în Ceruri. (Luca 10; 20) Pentru instituțiile bisericești, funcțiile contează, dar pentru Împărăția Cerurilor, care este mult mai importantă, ceea ce contează este doar calitatea de copil al lui Dumnezeu. În această calitate noi avem toate atribuțiunile pe care la avea și Isus (Iisus) mai puțin aceea de Mântuitor. Cu toate că nu suntem mântuitorii altor oameni, noi totuși contribuim sau mai bine spus lucrăm împreună cu Dumnezeu la mântuirea lor, căci prin noi se transmit mesajele lui Dumnezeu pentru ei. Va veni desigur o vreme cânt toți acești oameni, vor fi născuți din Dumnezeu, ei înșiși și nu vor mai crede pentru că așa le spunem noi, ci vor crede pentru că Dumnezeu însuși le va spune direct, în conștiințele lor ceea ce trebuie ca ei să creadă. Împreună cu Isus (Iisus) noi suntem un factor în transmiterea mesajelor lui Dumnezeu și pe aceia sau acelea, care primesc și apreciază aceste mesaje, Dumnezeu îi naște din nou. El cunoaște pe fiecare din aceste persoane în parte, încă înainte de întemeierea lumii. (Efeseni 1; 4-6) Nu suntem Mântuitorii nimănui, dar contribuim la mântuirea multora. Avem aceeași misiune ca și Isus (Iisus), adică aceea ca nici un suflet cunoscut de Tatăl să nu piară și toți să aibă viață veșnică. În ceea ce mă privește, eu îi sfătuiesc pe cei Aleși și le recomand, în numele lui Isus (Iisus,) să nu se lase înșelați de ”jocurile” de interese și de învățăturile dogmatice ale Bisericilor instituționale și să nu primească, din ceea ce li se spune, decât aceea ce Duhul Sfânt, care locuiește în ei, le confirmă ca venind de la Dumnezeu. Asupra lor se duce o acțiune de confuzionare și derutare și să nu uităm că satana va încerca să îi înșele și pe cei sau pe cele alese. (Matei 24; 23-24)